Untitled Document

Cu rădăcini atestate  documentar  încă  din  secolul  al  XIV-lea,  Maglavitul s-a  dezvoltat  ca  o localitate aflată la întretăierea drumurilor ce străbăteau Câmpia Dunării. Numele vine deopotrivă de la mulţimea turmelor care păşteau în zonă („maglo-vit” multe vite) cât şi a ceţurilor (mâglă – ceaţă în limba sârbă) care îngreunau navigaţia pe Dunăre. Cu trecerea timpului, aşezarea a devenit o comună mare cu oameni gospodari, înconjurată de locuri pitoreşti, încărcate de legende. La început, localitatea a fost amplasată chiar pe malul Dunării, dar din cauza terenului neprielnic a fost strămutată de mai multe ori, până în secolul al XVII-lea când se stabileşte pe actuala vatră situată la 4 km de albia fluviului. Cu trecerea timpului, aşezarea a devenit o comună mare cu oameni gospodari, înconjurată de locuri pitoreşti, încărcate de legende.

Localitatea numără acum peste 2600 de gospodării şi se află în plin proces de modernizare a reţelelor de drumuri şi sistemelor de canalizare şi alimentare cu apă. Dacă în trecut preocupările localnicilor erau îndreptate către cultivarea terenurilor şi creşterea animalelor, investiţiile realizate în ultima perioadă au creat tot mai multe oportunităţi pentru dezvoltarea ecoturismului.

Maglavitul este o zonă propice amatorilor de drumeţii. Şoseaua care şerpuieşte de-a lungul Luncii Dunării, oferă călătorilor posibilitatea de a admira peisaje spectaculoase asemănătoare celor din Deltă. Luncile, ostroavele, bălţile, tot ceea ce bătrânul fluviu a creat în drumul lui maiestuos spre mare, reprezintă tot atâtea posibilităţi de recreere şi încântare pentru cei ce poposesc în aceste locuri.

Împrejurimile Maglavitului sunt un adevărat paradis al pescarilor şi vânătorilor. Bălţile Maglavit şi Hunia sunt înconjurate de zone cu vegetaţie bogată şi diversă în care se adăpostesc căprioare sau iepuri şi cuibăresc păsări de baltă. Natura a plăsmuit locuri atât de frumoase încât toţi cei ce vin pentru prima oară aici, la o partidă de vânătoare sau pescuit, trăiesc experienţe de neuitat şi revin de fiecare dată, cu plăcere.

Satul Hunia, parte a Maglavitului adăposteşte o păstrăvărie, lucru rar întâlnit în zona de câmpie. Graţie numeroaselor izvoare a căror apă este similară celei de munte (pâraie sau ţuţuroaie, cum le numesc localnicii) sunt create condiţii excelente pentru creşterea păstrăvilor, peşti care au nevoie de apă rece şi mereu împrospătată. Păstrăvăria, unde se găsesc atât păstrăvi cât şi sturioni, oferă şi locuri de cazare dar şi posibilitatea de a pescui pentru cei care doresc să petreacă o minivacanţă în mijlocul naturii.

Istoria scrisă, dar mai ales nescrisă, a acestor locuri, păstrată în lăzi de zestre sau uitată în unghere prăfuite, a fost scoasă la lumină şi aşezată la loc de cinste în Muzeul Satului. Covoare, scoarţe de pat, obiecte de uz casnic, unelte, fotografii şi însemnări ce poartă patina timpului, spun pentru orice vizitator povestea unor vremuri trecute.

Năvodul şi oalele de pământ sunt ustensile care nu au lipsit de-a lungul timpului din gospodăriile localnicilor din Maglavit. Dunărea şi bălţile create prin revărsarea ei au hrănit oamenii acestor locuri cu felurite specii de peşte.

Fiecare piesă din muzeu a fost donată de localnici şi reflectă într-un fel sau altul viaţa oamenilor din Maglavit, preocupările şi contribuţia lor la războaiele vremii. O poveste aparte este a unei menghine, de aproape 50 kg adusă de fierarul satului după cel de-Al Doilea Război Mondial. Bărbatul a luptat pe frontul din Ungaria şi a găsit menghina într-unul din satele prin care a trecut. Fierarul a purtat-o în raniţă prin munţii Tatra şi a adus-o acasă când a fost lăsat la vatră.

Maglavitul rămâne, însă, legat pentru totdeauna de numele lui Petrache Lupu. În 1935, un simplu cioban din localitate devine cunoscut în întreaga ţară, şi chiar în lume, după ce are o revelaţie divină sub un copac din apropierea locului în care îşi păştea oile. Umilul cioban, gângav din naştere, se transformă peste noapte în predicator, şi mii de oameni sosesc în pelerinaj aici în fiecare zi să îl asculte. Maglavitul devine cel mai cunoscut loc de pelerinaj religios din ţară, iar despre Petrache Lupu se vorbeşte deja ca despre un fenomen. După instaurarea regimului comunist, Petrache Lupu este arestat timp de mai multe luni şi apoi pus în libertate. Legenda sa continuă să dăinuie cu toate opreliştile autorităţilor. A murit în 1994 cu dorinţa de a fi înhumat în apropierea locului unde avusese viziunea.

Mormântul lui Petrache Lupu

Salcia sub care Petrache Lupu a avut revelaţia

Fântâna lui Petrache Lupu

Construirea  unei  biserici  la  Maglavit,  pe locul unde ciobanul avusese prima revelaţie, numit „La buturugi”, a început încă din 1935. Piatra de temelie a fost pusă chiar de Petrache Lupu, in toamna acelui an, pe 14 septembrie în cadrul unei procesiuni care a adunat peste 100.000 de oameni. Până la începutul războiului fuseseră ridicate zidurile, dar odata cu instaurarea regimului comunist construcţia este sistată. Ea va fi reluată şi finalizată după 1989. În 2009, rămăşiţele lui Petrache Lupu au fost reînhumate în faţa bisericii aşa cum îşi dorise el.